Ne laudam si ne falim cu traditiile si obiceiurile noastre, ne mandrim cu istoria poporului nostru,
vorbim semeti despre trecutul nostru pe care nici macar nu-l cunoastem
foarte bine. Ne amintim vag ca dacii care erau muncitori si curajosi au
fost cuceriti de romani, ca Stefan cel Mare, desi era un om mic de
statura, era viteaz si a construit multe biserici, ca Mircea cel Batran
s-a luptat cu turcii veniti sa ne cotropeasca tara, Tu esti Mircea?/ Da-mparate!, iar Mihai Eminescu a scris Luceafarul.
Atat mai stim si cu atat putem trece Bacul si la romana, si la istorie,
iar daca avem promovabilitate peste 50%, facem si o sarbatoare
nationala. Suntem mici si in gandire, si in simtire si nici nu ne doare
capul. Vorba poetului: Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci,
harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,
Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbra,
patria noastra: o fraza; In noi totul e spoiala, totu-i lustru fara
baza.
Avem produse recunoscute in toata lumea, sportivii nostri sunt de temut in competitiile sportive mondiale, portul popular a facut inconjurul pamantului, iar manastirile noastre sunt obiective turistice care atrag si impresioneaza pe multi straini. Suntem apreciati in lume pentru multe, insa am uitat sa ne apreciem intre noi.
Ne inghiontim permanent pentru un loc mai in fata, pentru o stare
materiala mai buna, pentru o pozitie sociala mai inalta. Cei mai
rasariti au plecat deja din tara pentru un asa-zis viitor mai bun. Am uitat istoria, cultura si credinta neamului nostru,
nu mai stim ce sa le spunem copiilor nostri, pe care ii lasam in grija
bonelor, a scolii si a societatii secularizate care naste monstri. Cu toate acestea, suntem patrioti. Ne batem cu pumnul in piept ca avem o anume identitate si demnitate.
Suntem o Romanie unita, frumoasa si membra UE.
Desi istoria se repeta, refuzam sa invatam ceva din trecut.
Visam, planificam si luptam cu indarjire pentru un viitor mai bun,
comod, prosper si am uitat cu desavarsire sa ne mai bucuram de prezent. Cu maine zilele-ti adaogi, Cu ieri viata ta o scazi/ Si ai cu toate astea-n fata/ De-a pururi ziua cea de azi.
Nu mai traim pentru azi, nu mai multumim, nu ne mai bucuram. Trec toate
pe langa noi cu o viteza ametitoare, iar noi deja nauci ne credem
moderni si in trend. Vrem o tara ca afara!, in conditiile
in care habar nu avem pe ce lume traim. Nu ne cunoastem radacinile,
trecem grabiti pe langa toate bogatiile patriei noastre si privim cu
jind la altii, imaginandu-ne ca ei au inventat laptele si mierea peste
noapte si ca noi nu trebuie decat sa ne lingem bine si repede pe degete.
Ne incearca uneori sentimentul ca Romania ne-ar face de ras, ca ne-ar stirbi maretia. E trist ca nimeni sa te stie, Dar si mai trist sa-ti zici mereu/ Ca te-a patruns nimicnicie/ Desi ai fost ca Dumnezeu.
Nu
tara ne face de ras, nici istoria, nici semenii, ci doar faptele
noastre. Indiferenta, lipsa de respect, de profunzime, egoismul... sunt
cateva trasaturi ale omului de azi. Suntem produsele unei societati care
ne secatuieste latura umana, emotionala, afectiva. Vremea trece peste
noi lasand amprente reci si rani pe care fara sa stim le lasam
generatiilor viitoare.
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si
noua toate; Ce e rau si ce e bine/ Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si
nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu
ramai la toate rece.
Depinde doar de noi sa discernem ce ne este cu adevarat de folos. Poate daca am citi mai des poezia lui Eminescu si pe toti poetii neamului, am intelege mai bine vremurile pe care le traim.
Sfantul Apostol Pavel spunea in epistola intaia catre Corinteni: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos.
Mesajul este cat se poate de actual si astazi. Intr-o lume cu multe
tentatii e bine sa ai radacini solide si identitate pentru ca vremurile
sa nu te copleseasca si sa nu cotropeasca Omul din tine.
