Adoptia, o alegere nobila

Intr-o lume debransata de la credinta, traditii si modele, o lume aproape aberanta care si-a pierdut vocatia, mai multe asociatii militeaza pentru dreptul la viata, pentru nobletea adoptiei si pentru punerea in drepturi a familiei crestine traditionale, atat de necesara intr-o societate pe cale sa se paganizeze. In 39 de orase din Romania s-au organizat marsuri pentru viata, cu scopul de a trage un semnal de alarma asupra atrocitatilor care se intampla din prea multa ignoranta, indiferenta si lipsa de iubire.
Viata este primul drept al omului, insa cei fara glas nu-si pot cere acest drept minim. Din nefericire, Romania a ajuns pe un loc fruntas in Europa la capitolul avorturi, cu o rata de aproximativ 480 la 1.000 de nasteri. Este o cifra rusinoasa si de-a dreptul dezgustatoare. Pantecele femeilor au ajuns sa fie morminte pentru sufletele fara aparare. Femeile au devenit cosciuge vii, fara constiinta si, de cele mai multe ori, fara remuscari.
Marsul pentru viata a propus adoptia ca fiind o alegere nobila, atat pentru scaderea numarului de avorturi, cat si pentru reducerea numarului copiilor abandonati, pentru care societatea este prea saraca in a gasi solutii.
Adoptia este gestul nobil care salveaza o viata si care naste un om perfect integrabil in societate. Un copil care are sansa de a creste in sanul unei familii are o sansa reala la o viata mai buna. Se spune despre copiii adoptati ca sunt copii crescuti in inima, deoarece aceia care infiaza un copil sunt oameni capabili de a imparstasi foarte multa dragoste si numai o dragoste puternica te poate impinge la un astfel de gest jertfelnic, pana la urma. Este o jertfa sa primesti un suflet strain in familia ta, creezi o punte sufletesca intre tine si el, iar la nevoie sa-l pui chiar mai presus de tine.
Intr-o lume mult prea preocupata de drepturile animalelor, milioane de vieti omenesti sunt luate pe nedrept si intr-un mod crud. Statistica este ingrozitoare. In Romania, in ultimii 50 de ani s-au inregistrat peste 22 de milioane de avorturi. Este echivalentul populatiei tarii noastre... 22 de milioane de victime tacute, intr-o tara care inchide ochii si nu observa. Oare cati ar fi putut ajunge medici, avocati, oameni de stiinta, inventatori, profesori? Oare cati ar fi devenit sfinti? Marsul pentru viata are ca scop recladirea unei Romanii mai bune si mai sensibile, o Romanie a generozitatii si a dragostei. 

Zambete multe, zambete pretioase!

La Judecata de apoi cu totii am vrea sa auzim pe Mantuitorul spunand: Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine... Oare cati dintre noi se mai gandesc temeinic la acest moment infricosator cand vom da socoteala pentru toate si cati mai sunt preocupati de castigarea vesniciei sufletesti prin fapte de milostenie?
Marian Tudor nu este doar un simplu preot, intr-o parohie saraca. El este parintele a peste 70 de suflete prizoniere in temnita saraciei, este singura speranta a unei lumi aflate in fundul prapastiei, o lume despre care nici statul, nici autoritatile nu vor sa-si aminteasca.
Este greu de crezut ca in 2014, in comuna Glodeanu Silistea, judetul Buzau, zeci de suflete, copii si batrani deopotriva, traiesc flamande, fara imbracaminte, fara incaltaminte, fara utilitati, fara nici un venit si fara posibilitatea de iesi la liman. Traiesc un prezent crunt, in care o bucata de paine cu ceapa face ca ziua sa fie una binecuvantata. Nu se gandesc la viitor! Nu stiu ce sa spere, nu au indrazneala de a-si face planuri, nu stiu ce inseamna mai bine. Spera cel mult ca vor manca si maine. Nu rad, nu cer si nu striga dupa ajutor. Au imprimate pe chipuri smerenia si resemnarea. Sunt ca niste martori muti ai unei lumi mult prea triste.
Aici a ajuns in urma cu cativa ani, dintr-o randuiala bine chivernisita de sus, parintele Marian Tudor. Un om tanar, care nu a ramas indiferent, ci a privit cu atentie in jur si a facut rapid un plan pentru remedierea situatiei. Cum a pus Dumnezeu atata intelepciune intr-o inima atat de tanara? Oare ce putere invinge teama si da aceasta forta incredibila si curaj fara margini pentru a lua in propriile maini soarta a zeci de suflete?
Cand multi dintre noi nu mai suntem siguri nici macar de propriul nostru suflet, nu ne mai regasim in fiinta nostra, un om vine sa demonstreze, cu o blandete ucigatoare, ca lumea poate fi mai buna si pentru ei. Si-a asumat salvarea unei comune pentru care viitorul nu exista. Din initiativa parintelui, prin intermediul a numeroase campanii umanitare, copiii de la Glodeanu si-au recapatat zambetul.
Asociatia Impreuna Pentru Sansa Ta s-a alaturat acestei initiative si a demarat o campanie pentru strangerea de bunuri: imbracaminte, incaltaminte, jucarii, rechizite, alimente (în termen de valabilitate), electrocasnice (in stare de functionare) pentru copiii si familiile din comuna Glodeanu. Acest apel umanitar se adreseaza tuturor oamenilor de bine, cu suflet mare, care au inteles ca din ceea ce le prisoseste lor pot oferi un ajutor, oricat de mic, pentru copii, tineri şi familiile lor, cu care viata nu a fost deloc darnica.
O jucarie cu care nimeni nu se mai joaca, o haina care zace de ani de zile prin sifonier, un pantof care s-a demodat, un covor care s-a decolorat, un televizor, cateva carti... si multe alte lucruri, care pentru noi nu mai prezinta nici un interes, pot fi o adevarata sursa de bucurie pentru cei care nu-si permit aceste lucruri. Fiecare dintre noi poate intinde o mana, fara prea mare efort.
Sunt gesturi marunte, care pot aduce mari bucurii atat lor, cat si noua, caci Imparatul zice: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Sa ne ajute Domnul, sa ne trezim si sa ne facem timp sa cercetam pe cei aflati in nevointa, sa aducem un strop de speranta in inimile impietrite de greutati, sa aducem zambete multe, zambete pretioase!